PNL: Peste 90.000 de pensionari vor ieşi din categoria pensiei minime / Cu cât vor crește PENSIILE românilor de la 1 septembrie?

PNL: Peste 90.000 de pensionari vor ieşi din categoria pensiei minime / Cu cât vor crește PENSIILE românilor de la 1 septembrie?
Publicat: 19/08/2024, 15:28

Partidul Național Liberal anunță luni că peste 90.000 de pensionari vor ieși din categoria pensiei minime. Peste 3,8 milioane de seniori, adică 82% din total, vor beneficia de majorări datorită noii Legi a pensiilor, susțin liberalii. Șeful Casei Naționale de Pensii precizează că legea a avut ca obiectiv reducerea inechităților din sistemul public.

Potrivit sursei citate, pensiile seniorilor vor creşte în medie cu 27%, începând din această toamnă. Aceștia adaugă că „nicio pensie nu va scădea, iar deciziile de recalculare vor fi distribuite până la sfârşitul lunii august”.

Președintele Casei Naționale de Pensii: „Ne-am propus să eliminăm inechitățile din sistem”

Daniel Baciu spune că recalcularea pensiilor nu a avut ca obiectiv mărirea tuturor pensiilor din sistemul public, ci și-a propus să elimine inechitățile.

Noi nu ne-am propus ca prin această recalculare să mărim toate pensiile, asta o spun din capătul locului, noi ne-am propus să eliminăm inechităţile din sistem şi eliminarea inechităţilor înseamnă ca cei care au fost dezavantajaţi în cursul pensionării să li se facă dreptate, iar care au avut beneficii, în timpul pensionărilor, eventual dacă rămân cu un cuantum mai mic, să rămână cu pensia în plată, nicidecum să le scadă pensiile, precizează Daniel Baciu la Digi 24.

Baciu menționează că indemnizaţia socială prevăzută de lege este de 1.281 lei iar recalcularea s-a făcut la partea contributivă din această indemnizaţie socială. „După recalculare, această persoană va primi în continuare această indemnizaţie”.

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii precizează că sunt 700.000 de seniori cu „pensii mari” care au avut avantaje și beneficii în timpul pensionării, și dă asigurări că aceștia nu vor avea parte de tăieri.

 Cei cărora le cresc pensiile, nici acum nu îi vor ajunge din urmă pe cei 700.000, spune Daniel Baciu.

CITIȚI ȘI:

Premierul Marcel Ciolacu l-a chemat pe ministrul Sănătății la Guvern în scandalul MORȚILOR SUSPECTE de la Spitalul Sf. Pantelimon

Cu cât cresc PENSIILE de la 1 septembrie. Între dublarea veniturilor și așteptarea indexării la inflație, în 2025

Precizări pentru nemulțumiții recalculării pensiilor/Daniel BACIU: Plec de la premisa că aceste decizii de recalculare au fost corecte

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Soldații ruși s-au omorât între ei, după o noapte de beție. Drept pedeapsă, au...
Aventurile lui Nicușor în vacanța mare. IMAGINI DEMENȚIALE cu Șeful Bucureștiului: s-a băgat în colăcel...
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
Alain Delon, biografia necenzurată a starului francez. Sex-simbolul anilor '60, „stăpânit de pofta banilor și...
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
VIDEO Un pilot rus își face selfie la câteva secunde după ce avionul său a...
Au luat-o pe urma lui Cătălin Bordea! Despărțire surpriză în showbiz, după 6 ani de...
„Poate fi o capcană”. Prof. dr. Vlad Ciurea, avertisment pentru românii care merg la piscină
ANIMAŢIE. Filmul accidentului cu 12 răniţi din Constanța. Un TIR a izbit cu putere un...
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
Accident de proporții pe Autostrada A4! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție după ciocnirea...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
La câți KM se schimbă anvelopele de vară?
O Arca lui Noe pe Lună pentru a salva animalele de la dispariţie. Un proiect...
NASA a RECUNOSCUT! Nicio imagine cu CALEA LACTEE nu este REALĂ!
Vladimir Putin vrea să facă pace. A anunțat personal: Am fi foarte fericiţi
Loredana Groza, imagini cu Alain Delon
Anca Țurcașiu, primele imagini alături de noul iubit. Cum arată cel care a cucerit-o pe...
Soțul doctoriței Gavril, lovitură de grație! E terifiat!
Ce spune Adriana Bahmuțeanu despre condițiile din fosta ei căsnicie și care sunt lucrurile pe...
Festivalul RADAR 2024 revine la București: Artiști renumiți din întreaga lume vin să își prezintă...
BANCUL ZILEI. La interviu: - Bună ziua! Sunt Bulă din Vaslui și sunt vânător de...
Canabisul poate ajuta dependenții de opioide, arată un studiu